Pe fondul creșterii numărului de cetățeni străini non-UE în România, este esențială consolidarea controlului legalității șederii și încadrării în muncă a acestora. Măsura este menită să gestioneze mai bine fenomenul migrației, să promoveze migrația legală și să aducă beneficii atât societății românești, cât și imigranților. Aceste acțiuni sunt în concordanță cu obiectivele Strategiei Naționale privind Migrația.
Astfel, în perioada 28 iulie – 1 august 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au efectuat acțiuni de control în contextul Campaniei Naționale privind verificarea modului în care angajatorii cetățenilor străini respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, precum și prevederile OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.
Acțiunile de control au condus la următoarele rezultate: 36 controale efectuate, din care unul realizat împreună cu reprezentanții Biroului pentru Imigrări al județului nostru, 14 angajatori sancționați, 48 neconformități identificate, totalul sancțiunilor contravenționale aplicate fiind în valoare de 53.000 lei. Au fost identificate 2 persoane fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă (cetățeni români), iar la un alt angajator a fost identificat un cetățean străin non UE care nu avea întocmit avizul de angajare.
Inspectorii de muncă au constatat deficiențe referitoare la: prestarea muncii fără forme legale de angajare, primirea la muncă a cetăţeanului străin fără aviz de angajare, neîntocmirea de către angajator a evidenţei orelor de muncă la locul de muncă, foi colective de prezență care nu reflectă realitatea, angajatorul nu a făcut dovada eliberării salariaților ale căror contracte individuale de muncă au încetat, a unei adeverinţe care să ateste activitatea desfăşurată de aceștia, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, precum şi un extras din registrul general de evidenţă a salariaţilor, inexistența fișei de instruire pentru lucrători, nu sunt desemnați lucrătorii cu atribuții pentru aplicarea măsurilor de prim ajutor, rafturi neetichetate cu sarcina maximă admisă, etc.
Atragem atenția angajatorilor că neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă atrage răspunderea contravențională, amenzile de care sunt pasibili agenții economici fiind cuprinse între 5000-10000 lei.
Reamintim faptul că cetățenii străini non UE pot desfășura activități lucrative pe teritoriul României în condițiile impuse de Ordonanța nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României - cu respectarea prevederilor Legii nr.53/2003 - Codul Muncii și a HG nr. 295/2025 privind registrul general de evidență a salariaților REGES -ONLINE. Prin actele normative emise în acest sens, angajatorii români au obligația ca, înaintea primirii la muncă a cetățenilor străini non UE, să obțină aviz de angajare, eliberat de structurile Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) și să întocmească contractul individual de muncă, conform dispozițiilor legale.
INSPECTOR ŞEF PURTĂTOR DE CUVÂNT
IANCU PANDURU Mihaela Aga
inspector de muncă