Inspectoratul Teritorial de Munca CARAS-SEVERIN

Articole și noutăți

Comunicat de presă privind activitatea desfasurata de Inspectoratul Teritorial de Munca Caras-Severin în luna aprile 2025

Pe parcursul lunii aprilie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au desfășurat acțiuni de control pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Obiectivele principale urmărite de inspectorii de muncă au fost identificarea și combaterea muncii nedeclarate cu luarea de măsuri în consecință pentru intrarea în legalitate; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor sub aspectul necesității respectării normelor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Prin urmare, au fost organizate în total 166 controale. Pentru deficiențele constatate au fost dispuse angajatorilor 175 măsuri obligatorii pentru remedierea acestora. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 216.800 lei.
La 2 angajatori au fost identificate 4 persoane care prestau muncă nedeclarată, din care 1 persoană nu avea întocmit în formă scrisă contractul individual de muncă, iar 3 persoane nu aveau transmise în registrul electronic de evidență a salariaților elementele conținute în contractele individuale de muncă. Angajatorii sancționați pentru muncă nedeclarată activează în domeniul de activitate: activități de administrație publică generală.
Principalele deficienţe identificate:
- prestarea activității de muncă nedeclarată, nerespectarea acordării repausului de 24 de ore după cele 12 ore de muncă, neînceperea negocierii în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, neîntocmirea în termenul legal a adeverinței de vechime, neîntocmirea programării concediului legal de odihnă, nerespectarea obligației de a plăti salariile la timp, necompensarea financiară a zilelor de concediu rămase neefectuate la încetarea contractului individual de muncă, dosar de personal incomplet;
- funcționarea cazanelor de încălzire fără aviz ISCIR, neluarea măsurilor pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor și a echipamentelor electrice, precum și pentru prevenirea efectelor electricității statice și ale descărcărilor atmosferice, neefectuarea demersurilor în vederea autorizării din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, neefectuarea controlului medical periodic, nerealizarea semnalizării riscurilor din șantier, nu au fost distribuite lucrătorilor din șantier echipamentele individuale de protecție (centuri de siguranță și căști de protecție), etc.
Au fost comunicate de către angajatori 6 evenimente care au avut ca urmări 6 cazuri de incapacitate temporară de muncă. După finalizarea cercetărilor se va stabili dacă evenimentele intră în categoria accidentelor de muncă sau în afara muncii.

            INSPECTOR ŞEF                                                     PURTĂTOR DE CUVÂNT
             IANCU PANDURU                                                   Mihaela Aga
                                                                                         inspector de muncă

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord