Dat fiind faptul că, la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă din țară sunt înregistrate petiții în număr din ce în ce mai însemnat unde sunt relatate inspectorilor de muncă diverse situații în care foști salariați se confruntă cu dificultăți în obținerea adeverințelor de vechime care trebuie întocmite de angajator, Inspecția Muncii declanșează la nivel național Campania de informare și conștientizare a angajatorilor și salariaților cu privire la eliberarea adeverințelor de vechime.
Obiectivul acestei Campanii îl constituie informarea persoanelor fizice care au sau au avut calitatea de salariat cu privire la condițiile în care pot solicita adeverințele de vechime și informarea și conștientizarea angajatorilor și a altor deținători de arhivă în privința obligației legale de eliberare a acesteia.
Grupul țintă este format din angajatori, administratori/lichidatori judiciari, salariați/foști salariați.
Durata de desfășurare este cuprinsă în intervalul 11 octombrie – 31 decembrie 2024 când, indiferent de obiectul verificărilor pe linia relațiilor de muncă, cu ocazia acțiunilor de control efectuate, inspectorii de muncă vor purta discuții de conștientizare cu reprezentanții angajatorilor referitor la obligația legală de a elibera adeverințele de vechime și, în același timp, vor discuta cu salariații prezenți la locul de muncă supus verificării despre dreptul lor de a solicita aceste adeverințe de vechime atunci când va fi cazul.
Reamintim faptul că, raportat la dispozițiile Codului muncii și a Hotărârii Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, la încetarea activității salariatului, angajatorul are obligația să-i elibereze acestuia o adeverință care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate.
Adeverința de vechime aduce informații necesare despre perioada de activitate prestată de salariat la angajatorul respectiv, cu referire la elementele de identificare ale salariatului și ale angajatorului, data și numărul contractului individual de muncă, tipul contractului, data începerii activității, funcția ocupată, salariul de bază și sporurile prevăzute în contractul de muncă, modificările suferite în executarea raportului de muncă, data încetării contractului individual de muncă, temeiul legal al încetării acestuia, perioadele de absențe nemotivate și concedii fără plată, semnătura reprezentantului legal al angajatorului și ștampila.
Mai multe detalii se pot obține accesând link-ul:
https://itmcaras.ro/ro/articole/show/clarificari-referitoare-la-eliberarea-adeverintei-de-vechime/
INSPECTOR ŞEF PURTĂTOR DE CUVÂNT
IANCU PANDURU Mihaela Aga
inspector de muncă