În luna octombrie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au continuat acțiunile de control în vederea verificării respectării legislației în vigoare din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Astfel, au fost organizate în total 182 controale. Pentru deficiențele constatate au fost dispuse angajatorilor 193 măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum total de 281.500 lei.
La 5 angajatori au fost identificate 10 persoane care prestau activitate fără să aibă contracte individuale de muncă încheiate în formă scrisă. Angajatorii sancționați pentru muncă nedeclarată activează în domeniile de activitate – fabricarea pâinii, construcții, tăierea și rindeluirea lemnului, creşterea ovinelor şi caprinelor, activități de jocuri de noroc și pariuri.
Principalele deficienţe identificate:
- prestarea activității de muncă nedeclarată, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal, dosar de personal incomplet, lipsa copiilor contractelor individuale de muncă pentru lucrătorii care prestează activitate în acel loc, încălcarea obligației privind evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat cu evidențierea orei de începere și de sfârșit a programului de lucru, regulament intern incomplet;
- nesemnalizarea pericolului de cădere în gol, necomunicarea evenimentului care a produs unui lucrător incapacitate temporară de muncă, neefectuarea instruirii introductiv generale la angajare, nerealizarea controlului medical periodic, neluarea măsurilor pentru afişarea instrucţiunilor de utilizare a echipamentelor tehnice din dotare, nerespectarea periodicității verificării PRAM a instalațiilor electrice, etc.
Au fost comunicate de către angajatori 9 evenimente care au avut ca urmări 8 cazuri de incapacitate temporară de muncă și 1 deces, iar după finalizarea cercetărilor se va stabili dacă evenimentele comunicate sunt accidente de muncă sau în afara muncii.
INSPECTOR ŞEF PURTĂTOR DE CUVÂNT
IANCU PANDURU Mihaela Aga
inspector de muncă