Inspectoratul Teritorial de Munca CARAS-SEVERIN

Articole și noutăți

Comunicat de presa Campanie CAEN 8510 si 8891

În perioada 25–29.03.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a derulat acțiuni de control cu caracter inopinat în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile: învățământ preșcolar – cod CAEN 8510 și activități de îngrijire zilnică pentru copii - cod CAEN 8891.
Obiective urmărite:
- identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniile de activitate învățământ preșcolar – cod CAEN 8510 și activități de îngrijire zilnică pentru copii - cod CAEN 8891;
- eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;
- creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește aspectul respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.
S-au efectuat verificări cu privire la angajarea personalului, respectarea prevederilor legale referitoare la:
- majorarea salariului pentru salariații care, timp de 24 de luni, începând cu data de 01.01.2022 au primit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin Hotărâre de Guvern;
- timpul de muncă și timpul de odihnă, repausuri periodice;
- modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse anterior;
- transmiterea în termen a datelor în Registrul electronic de evidență a salariaților.
În acest sens, inspectorii de muncă au efectuat 13 controale, s-au dispus 20 măsuri de remediere.
Nu au fost constatate deficiențe grave care să fie sancționate contravențional de către inspectorii de muncă, însă au fost identificate unele nereguli în ceea ce privește nerespectarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, un exemplar al contractului de muncă nu este înmânat salariatului, regulamentul intern este incomplet, nu s-a demarat procedura pentru negocierea colectivă a contractului colectiv de muncă, contractul individual de muncă nu e completat cu toate clauzele obligatorii.

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord